Cersitul la caini si catei - Anunturi caini de rasa de vanzare

Go to content

Main menu:

Totul despre cainele tau > Cum sa comunici cu cainele tau




Cum va „vorbesc cainii” – Cersitul
*****************************

     Unul dintre modurile in care cainii se fac indragiti de catre stapani este prin cersit. De obicei acest comportament este legat de mancare, dar poate sa rezulte uneori din dorinta cainelui de a atrage atentia, atunci cand stapanul sta pe un scaun la o inaltime care face dificil pentru caine sa aiba un contact direct fara sa-si intinda labutele din fata.
     Cersitul nu este de fapt o parte naturala a repertoriului unui caine, desi s-a dezvoltat din modul in care acestia isi ridica automat labutele pentru a atrage atentia. Un pui isi poate ridica ambele labute din fata si astfel sfarseste prin a se balansa pe labutele din spate. Stapanul sau observa acest comportament si, impresionat de agilitatea cainelui, il lauda exagerat. Apoi intra in actiune procesul cunoscut drept conditionare.    Cainele apreciaza ca poate fi rasplatit cu laude din partea stapanului si continua sa repete acest comportament. Daca este incurajat, cersitul poate deveni o problema permanenta, toate mesele fiindu-va intrerupte de caine, care va fixeaza cu privirea tanjind la mancarea dumneavoastra.   Consecventa este cheia dresarii unui pui sa nu cerseasca: membrii familiei nu ar trebui sa hraneasca niciodata un catel cu mancare de pe masa.
     Pe masura ce puii cresc, cateaua este mai putin entuziasmata sa se intinda pe jos astfel incat acestia sa poata alapta. Este posibil ca puii sa se ridice pe labutele din spate pentru a ajunge la mameloane. Acest fapt incurajeaza puii sa se ridice, dar procesul de intarcare in sine este important prin declansarea, ulterior in viata, a comportamentului de cersit. Cateaua isi va intarca puii regurgitand mancarea pentru ei. De indata ce aceasta rutina este stabilita, un pui flamand este posibil sa se intinda spre gura catelei pentru a obtine mancare, sprijinindu-se pe picioarele din spate.
     Nu este nici o coincidenta in faptul ca rasele de caini de talie mica sunt mult mai predispuse sa manifeste o tendinta naturala pentru cersit. Statura si entuziasmul lor natural de a se face observati sunt semne ca e posibil sa se ridice pe picioarele din spate, asigurandu-se astfel ca nu sunt trecuti cu vederea. Forma relativ compacta si indesata a corpului le asigura pastrarea echilibrului cand stau pe picioarele din spate mai usor decat in cazul cainilor de talie mai mare, cu corpuri mai lungi, ca de exemplu ogarul englez. Abilitatea anumitor caini, precum bichonul frizee, de a se comporta in acest fel a fost exploatata si mai mult in spectacolele de strada si de la circ. Aici, astfel de caini nu numai ca sunt incurajati sa cerseasca, dar si sa parcurga distante mici sustinandu-si intreaga greutate pe picioarele din spate. Cainele se va bucura de aplauze si de lauda din partea multimii adunate, in timp ce stapanul se va bucura de rasplata financiara.

     Pozitia urechilor

     Asa-numita „tinuta a urechii“ - sau pozitionare a urechii - joaca un rol important in recunoasterea dispozitiei cainelui, adesea asociata cu expresii faciale si emiterea de sunete. Urechile indica emotiile cainelui, asa cum indica fata in cazul oamenilor. Schimbarea tinutei urechilor accentueaza aspectele mai ample ale limbajului corpului.
     Cainii isi folosesc muschii capului pentru schimbarea pozitiei urechilor. Ca urmare, un caine poate trece cu usurinta de la o stare evidenta de nesiguranta la entuziasm. Tinuta urechilor reprezinta un util indicator al rangului unui caine in cadrul unei haite sau al atitudinii sale fata de ceilalti, dominanta fiind indicata, de regula, de urechile ridicate si orientate inainte, iar supunerea fiind indicata de urechile lasate in jos pe langa cap. Toti cainii au o pozitie neutra a urechilor: orice schimbare a pozitiei urechilor cainelui dumneavoastra trebuie sa fie raportata la aceasta.
     • Cand un caine este in stare de alerta si concentrat, urechile sale au varfurile orientate usor inainte.
     • Urechile trase inapoi si pozitionate relativ jos indica supunerea. Acest lucru se poate vedea, de regula, atunci cand un caine este certat de catre stapanul sau pentru purtare necorespunzatoare.
     • Cum urechile tradeaza emotia, daca fiecare ureche indica o stare diferita, se pare ca animalul nu stie cum sa reactioneze. Aceasta situatie poate aparea atunci cand cainele intalneste pe cineva necunoscut.
     Nu toti cainii sunt capabili sa-si foloseasca urechile pentru a comunica eficient. In timp ce stramosii lor aveau urechi ciulite pentru a auzi prada, la unele rase marimea urechilor s-a redus semnificativ, ca de exemplu in cazul bullterrierilor ce au fost crescuti pentru a lupta. Urechile acestora erau decupate, in scopul reducerii pericolului ranirii acestei parti a corpului de catre adversar. Practica decuparii urechilor (interzisa in Uniunea Europeana, intra sub incidenta Legii Penale), frecventa la rasa Dog german sau Dobermann, modifica aspectul cainelui, facandu-l sa para mai fioros, dar si confera urechilor o pozitie mai ferma. Eliminarea unei parti din cartilajul urechilor duce, de asemenea, la reducerea mobilitatii lor si, astfel, a posibilitatii de a comunica pe aceasta cale. Unele rase de spaniel, cu urechi foarte grele ce atarna, sunt mai putin capabile de a comunica prin miscarea urechilor.
     Miscarile urechilor sunt in mod special evidente in cazul raselor a caror infatisare seamana indeaproape cu aceea a stramosului lor, lupul.   Alaturi de miscarile cozii, urechile sunt cele mai expresive mijloace de comunicare pentru caini.
     Urechile lasate indica starea de supunere.

Cum sa comunici cu cainele tau

1 2 3 4 5 6 7 8 9

 
Back to content | Back to main menu