Scopul si personalitatea - Anunturi caini de rasa de vanzare

Go to content

Main menu:

Totul despre cainele tau > Istoria Cainilor



Scop si personalitate


  Pentru a dezvolta o rasa, cainii din mai multe rase diferite, sau metisii, sunt adusi impreuna avand in vedere un scop. De exemplu Cainele australian de cireada a fost dezvoltat in secolul al XlX-lea pentru a servi la paza turmelor de vite in Australia. Au existat mai multe cerinte pe care aceasta rasa trebuia sa le indeplineasca pentru a-si face treaba cum trebuie. Trebuia sa fie destul de mic astfel incat sa nu oboseasca repede, destul de agil sa realizeze schimbari rapide de directie pentru a evita copitele vitelor, si tenace si rezistent astfel incat sa reziste toata ziua in soare si la drumuri de multi kilometri. Pentru a obtine toate acestea, fermierii australieni au reprodus caini de mai multe feluri: Kelpie-ul australian pentru abilitatile lor de a mana vitele in clima australiana, Collie pentru tenacitatea lor, Dalmatienii pentru loialitatea lor, Bulldogii pentru muscatura lor, iar unii sustin ca ar fi fost folositi chiar si exemplare de Dingo pentru capacitatea lor de a lucra in liniste. Cainii australieni de cireada au fost la inceput ceea ce noi am numi acum metisi (rase amestecate). Registrul de reproductie a fost inchis la inceputul anilor 1900 si a fost alcatuita o descriere a rasei. Din acel moment, a existat o rasa de Caini australieni de cireada si nu a mai fost acceptata nicio imperechere in afara rasei.
  In acest fel a aparut un numar de noi caini de rasa pura, fiecare avand caracteristici de la diferite rase pentru a le imbunatati capacitatea de munca. Rareori se intampla ca o noua rasa sa fie dezvoltata doar pentru aspectul fizic; in general, aspectul pe care il asociem cu o anumita rasa este un subprodus al capacitatilor de munca pentru care au fost selectionati. Astfel, Cainele australian de cireada a dobandit de la Collie tenacitatea sa, dar in acelasi timp si blana merle. Darwin a numit asta selectie artificiala - in mare insemnand alterarea evolutiei unei specii prin selectia specifica a unor gene (sau caracteristici care corespund anumitor gene).
  Un lucru interesant este ca un cercetator care a lucrat la inmultirea vulpilor din captivitate, selectandu-le dupa docilitate si blandete, a intalnit un efect secundar: dupa mai multe generatii vulpile au dobandit o blana pestrita, urechi atarnate, cozi mai incovoiate si facies asemanator cainilor.


 
 
Back to content | Back to main menu