Go to content

Cainele si viata in apartament

*****

 8. Educatia cainelui

*****
 
Pentru a va bucura de o viata armonioasa alaturi de cainele vostru, educatia acestuia este primordiala. Va revine sarcina de a-l invata sa nu-si faca nevoile in apartament sau sa nu se urce pe masa, de exemplu. Pentru a avea rezultate cat mai bune, aceasta educatie trebuie sa inceapa cat mai devreme.

 
 
Educatia timpurie a cainelui

 
 
La ce varsta incepem sa ne educam copiii? Ei intra in scoala vietii de la cea mai frageda varsta. Educatia timpurie trebuie sa inceapa la o saptamana dupa sosirea puiului vostru, pe la varsta de 9 saptamani, si in 15 zile de la sosirea unui caine adult. Pregatirea din timp ar trebui sa fie obligatorie pentru ca toata familia sa poata avea gesturile si atitudinile potrivite in momentul sosirii unui caine. Din nefericire, aceasta cerinta necesara nu este inca inradacinata in mentalitatea oamenilor. Prea multi proprietari intarzie si recurg la profesionisti cand problema sau problemele au aparut deja; vom vorbi in acest caz de reeducare. Preventia este, totusi, un mijloc excelent de a anticipa eventualele probleme.
 
Deprinderea timpurie are efecte durabile, determina o prima organizare a sistemului nervos greu modificabil. 80% din ce va ajunge sa fie cainele vostru depinde de ambientul si de mediul sau, restul de 20% tine de genetica. Cainele este, inainte de orice, produsul experientei si al deprinderilor dobandite. Cu atat mai mult merita sa va asigurati toate sansele de partea voastra; gestionand si organizand cat mai bine aceasta perioada cruciala. Stimularea in exces poate fi nociva pentru un caine tanar, prin urmare este important ca programul (nici prea sarac, nici prea incarcat) sa fie personalizat si adaptat cainelui vostru care este un individ unic.
 
Astazi, multi proprietari se tem sau nu mai indraznesc sa-si scoata cainele afara. Isi tin cainele pentru ei insisi, de parca ar refuza sa-l imparta cu alte persoane, impiedicandu-l sa comunice cu alti caini. Ne temem, oare, sa nu pierdem ceva din relatia pe care o avem cu el? In cazul in care cainele meu prefera sa stea cu alt caine si nu se intoarce cand il strig, inseamna ca nu ma vrea? Ne temem sa ne lasam cainele sa se confrunte cu viata, cu toate riscurile pe care le comporta? Temerile noastre ne priveaza cainii de esential: ii impiedica sa intalneasca, sa descopere, sa invete chiar daca mai fac si greseli. Cainii au nevoie de libertate de expresie, de libertate de miscare, de libertate de decizie, uneori.
 
Educatia nu este valabila doar pentru caine, tovarasul lui om trebuie si el pregatit, caci educatia animalului presupune formarea stapanului. Omul va trebui sa creeze o relatie de incredere cu tovarasul lui, fara de care nimic nu este posibil. Va trebui sa se arate rabdator, sa-i acorde energie si timp. Va trebui sa invete, sa inteleaga si sa integreze in viata de fiecare zi modul in care cainele lui abordeaza si asimileaza lectiile si experientele propuse. Un adevarat program!
 
Metodele de educatie nepotrivite pot distruge relatia voastra, dar si structura psihica a anumitor caini. Majoritatea metodelor coercitive sau bazate pe pedepsire trezesc teama, fiind, totodata, principalul motiv al agresiunilor fata de om. Unii caini le vor indura si vor fi inhibati, dar, intr-o zi, agresivitatea risca sa se manifeste; altii vor reactiona mai rapid. Efectul de trezire a agresiunii de catre metodele coercitive nu este imediat, ci apare in timp. Un pui inca nu are varsta potrivita sa se apere, insa, pe masura ce va creste, va raspunde ca sa se apere de o agresiune din partea omului, pe care nu o intelege. Cainele invata prin asociere pozitiva sau negativa, nu trebuie sa uitam niciodata acest lucru. Prevenirea agresivitatii la caini este mult mai usoara decat tratarea ei, prin urmare, avem o mare responsabilitate in alegerea metodelor de educatie a cainelui nostru. In revista Applied Animal Behaviour Science din februarie 2009, a fost publicat urmatorul studiu: doctorul Herron a constatat ca mai multe dintre aceste metode de educatie, precum utilizarea „pozitiei alfa” (pozitia dominanta), faptul de a lovi sau de a striga „nu” cainelui, au starnit o reactie agresiva in randul a peste un sfert dintre cainii ai caror stapani au fost intervievati.
 
Sa luam exemplul unui caine tinut in lesa si care are o zgarda de tip lant (care il poate strangula) si care maraie cand vede un alt caine in departare. In acest moment, stapanul trage brusc de zgarda cainelui. Stapanul se gandeste: „Cainele meu maraie, trebuie sa-l opresc”. Cainele isi spune: „Vad un caine, nu sunt linistit, deci ma arat amenintator ca sa-l avertizez sa nu se apropie de mine; in acest moment, simt o durere la gat si aud un zgomot (cel al verigilor zgarzii); concluzia: vederea unui caine imi starneste teama, dar acum mai si doare si atrage asupra mea mania omului (care tipa sa ma opresc din marait)”. Data viitoare cand va vedea un caine, va fi mai rau, caci va anticipa scenariul deja cunoscut, va face tot ce poate ca sa-i spuna celuilalt caine sa nu-si mai faca aparitia! Pedepsiti un caine care manifesta un comportament agresiv si veti obtine, in timp, efectul invers celui dorit.
 
Alt exemplu, al cainelui care ameninta cand cineva se apropie de hrana lui. El a invatat ca omul i-ar putea lua aceasta resursa importanta, asa ca acum anticipeaza si maraie cand cineva trece prin apropiere. Cainele este pedepsit si calificat in mod gresit ca fiind dominator; i se impune tehnica alpha roii (rostogolirea alfa), o tehnica, va amintesc, care nu ii spune nimic unui caine in relatiile lui cu omul.
 
Prin urmare, el isi va apara cu si mai mare indarjire hrana, si nu doar ca va marai, ci va si musca.
 
Un studiu a aratat ca, din 240 de persoane intervievate, 55,4% folosesc pedeapsa verbala „nu”; 12,6% o pedeapsa fizica (o palma); mai sunt utilizate si alte pedepse fizice (este apucat de pielea gatului, este culcat pe spate). Cei care folosesc o stimulare pozitiva sunt mai putini, majoritatea stapanilor de caini nefiind deloc sau fiind prost informati. Romania este in urma cu aproximativ 25 ani fata de alte tari in domeniul metodelor educative. Trebuie sa contribuim la evolutia comportamentelor noastre, in cadrul metodelor ce incurajeaza stimularile pozitive, pedeapsa exista, dar nu este fizica, dupa cum vom vedea din exercitiile urmatoare.
 
 
A nu se mai folosi: metoda coercitiva
 
Omul apasa cu mana posteriorul cainelui si, in acelasi timp, trage de lesa legata de zgarda. Pentru a evita acest contact fizic dezagreabil si presiunea pe gat, cainele se asaza. Unii caini se vor teme, cu timpul, de o mana care le atinge posteriorul.
 
 
A se folosi: metoda moderna, pozitiva si constructiva
 
Omul ia o recompensa in mana si o asaza sub nasul cainelui, isi ridica mana catre fata si asteapta, cainele se va aseza singur. Omul ii da recompensa. Repeta acest procedeu de mai multe ori si, apoi, chiar fara alimente, cainele se va aseza. Daca animalul se ridica in timp ce alimentele ajung la botul lui, omul il pedepseste tragandu-si mana si refuzand sa-i mai dea. Pedeapsa consta in refuzarea a ceva placut pentru caine, si anume recompensele.
 
 

Cum invatati cainele pozitia culcat

 
 
A nu se mai folosi: metoda coercitiva
 
Cainele este tinut in lesa, omul isi pune un picior pe aceasta si trage de celalalt capat cu o mana pentru a-l obliga pe caine sa se aplece. O alta metoda consta in a trage de labele din fata ale cainelui si de a apasa, in acelasi timp, pe spatele lui. Cainele este astfel constrans fizic sa se culce.
 
A se folosi: metoda moderna, pozitiva si constructiva
 
•Puneti-va cainele in pozitia asezat dupa cum ati invatat mai sus. Apoi, dati-i sa miroasa recompensa pe care o tineti in mana, ducandu-va mana pana la pamant. Deschideti mana si dati drumul recompensei.
 
•Repetati exercitiul de 3 ori pe zi, cainele va face o asociere pozitiva cu cererea voastra.
 
•Nu introduceti cuvintele „culcat” sau „asezat” imediat, asteptati ca mai intai cainele sa va fi inteles bine gesturile si apoi veti putea adauga cuvintele. Nu uitati, cainele va intelege gesturile.
 
•Toate aceste exercitii trebuie sa fie efectuate fara stimulare exterioara la inceput, dar puteti creste apoi numarul distractiilor din jurul vostru.
 
•Nu va trebui sa folositi recompensele, care fac parte dintre stimulentele primare, in permanenta; mai departe, ele vor trebui sa devina aleatorii. Mangaierea, care face parte dintre stimulentele secundare, este, pentru unii caini, o incurajare foarte buna. Metodele se adapteaza in functie de cainele pe care-l avem, dar, in timpul dresajului, se folosesc recompensele si se elimina orice pedeapsa fizica si teoriile de „dominare” a cainelui care duc, uneori, la comportamente agresive, dramatice atat pentru animal, cat si pentru familie.
 
• Sa stiti ca nu exista decat doua forme de motivare pentru a munci: a evita sau a primi. Iar acest lucru se bazeaza pe studii stiintifice si nu pe credinte populare. Un caine care coopereaza pentru a primi (premii gustoase, mangaieri, dreptul de a iesi etc.) va fi capabil de performante superioare celor ale unui caine care munceste ca sa evite (pedepse, lovituri cu zgarda etc.).

Va rugam sa ne urmariti si pe facebook la: https://www.facebook.com/VanzariCaini/

Interpet's International
+40 761 767 767
Lassiter64@gmail.com
La ce varsta incepen sa ne educam cainii
Back to content