Du-te la conținut
Bolile infectioase la caine si vaccinarea


 Cu toate ca vaccinarea este, in general, o actiune sigura, nu este totusi lipsita de riscurile sale. Reactiile adverse posibile includ reactii alergice si, in cazuri rare, convulsii. Printre rasele care au fost raportate ca avand un risc sporit de aparitie a acestor reactii se afla Teckel pitic, Westie, Bobtail, Akita, Weimaraner si cainii cu culoarea blanii dublu diluata, cum ar fi Ciobanestii de Shetland sau Dogul german arlechin. Decat sa nu va vaccinati deloc cainele, este mai bine sa alegeti sa evitati anumite vaccinuri care nu sunt necesare si sa optati pentru vaccinarea trieniala (o data la trei ani) dupa ce cainele dumneavoastra a implinit doi ani.
Inca in discutie este problema frecventei reinnoirii vaccinarilor dupa prima serie de inoculare. Multe scoli veterinare recomanda acum un booster la varsta de un an pentru ca mai apoi vaccinarea sa se repete la fiecare trei ani. Unii stapani si veterinari prefera sa faca un examen de titru (un tip de test de sange) pentru a determina daca revaccinarea este necesara. Un astfel de test masoara concentratia de anticorpi din serul sangvin.
 Acest test nu a fost intotdeauna convenabil din punct de vedere financiar, iar rezultatul lui poate varia de la un laborator la altul, dar un test convenabil si de incredere a fost dezvoltat pentru a permite veterinarilor sa cunoasca titrul de anticorpi pentru jigodie, parvovirus si adenovirus in doar 15 minute. Discutati cu veterinarul dumneavoastra pentru a afla daca acest test este disponibil.
Este important sa intelegeti ca niciun vaccin nu este 100% eficient. Factorii care afecteaza raspunsul imun includ sanatatea cainelui si nivelul de anticorpi maternali care inca circula in sistemul sau. Iar daca un pui este expus unui virus imediat dupa vaccinare sau aproximativ in acelasi timp. exista o foarte mare probabilitate ca vaccinul sa esueze. Asta se intampla datorita mai multor motive. Unii pui pur si simplu nu au un sistem imunitar adecvat. Stresul, nutritia deficitara si alti factori pot interfera cu imunitatea pentru perioade scurte de timp.
 Puii se nasc cu un anumit grad de imunitate la boli pe care il capata din colostrul pe care mamele lor il produc in primele doua-trei zile ale vietii sale. Colostrul contine anticorpi care ofera puiului o protectie limitata in primele sale saptamani de viata. Denumita imunitate pasiva sau cateodata imunitate maternala, aceasta protectie scade treptat si se poate diminua chiar si cu 75% pana cand puiul implineste doua saptamani. Marea majoritate a puilor isi pierd complet imunitatea pasiva pana cand implinesc 14-16 saptamani.
 Pana cand ajung la un anumit prag scazut, imunitatea pasiva poate interfera cu vaccinarea; anticorpii maternali distrug virusurile din vaccin. Din acest motiv, puilor li se administreaza o serie de vaccinuri pentru a ne asigura ca sistemul lor raspunde la acestea. In caz contrar, un virus s-ar putea infiltra atunci cand nivelul anticorpilor maternali este atat de scazut incat sa il faca pe pui susceptibil la infectie, dar suficient de ridicat incat sa interfereze cu imunizarea. In general, medicii veterinari recomanda ca puii sa fie imunizati la intervale de trei-patru saptamani, incepand cu varsta de opt saptamani si terminand la aproape 18 saptamani. Vaccinurile finale sunt cele mai importante din intreaga serie.
Parvoviroza la caine

Una dintre cele mai periculoase boli ale cainelui este parvoviroza canina. Aceasta este o afectiune de natura contagioasa ce se transmite foarte usor intre caini. Parvoviroza este produsa de un virus (Virusul Parvovirozei Canine-CPV) ce actioneaza la nivel intestinal si/sau cardiac, iar in lipsa vaccinarilor profilactice se poate solda cu o mortalitate de peste 90%. Boala este foarte periculoasa mai ales in primele luni de viata si afecteaza in principal cainii nevaccinati sau care nu au deloc sau au un nivel mic de anticorpi in sange (in special cei transmisi de la mama). Anticorpii maternali, ajung in organism in special prin primul lapte (colostru) imediat dupa fatare si pot fi intr-un numar suficient pentru protectie aproximativ 6 saptamani. Din acest considerent doar incepand cu aceasta varsta cateii mici incep vaccinarile. Aceste vaccinuri nu produc imunitate imediata, necesitand aproximativ 10-13 zile ca organismul sa formeze si sa antreneze o armata speciala, suficient de mare pentru a proteja. Este necesar ca acest prim vaccin sa fie urmat la 14 zile de un altul care sa stimuleze si mai mult imunitatea. Vaccinarile se continua apoi din doua in doua saptamani pana la varsta de 3 luni -3,5 luni. Pentru a putea fi vaccinat cainele trebuie sa fie sanatos, deparazitat si pe perioada vaccinarilor sa fie ferit (prin carantina) de contactul cu vreun animal bolnav sau puratator al virusului. Boala patrunde in organism pe cale orala. Eliminarea lui are loc impreuna cu fecalele. Virusul parvovirozei actioneaza in sistemul digestiv si produce in principal colica abdominala cu voma si diaree. Acestea nu sunt semne specifice, ele fiind intalnite la mai multe boli digestive si de aceea este putin probabil ca cineva sa stie exact ca este o gastro-enterita produsa de acest virus si nu de altul sau de o bacterie ori de un parazit.
Un caine vaccinat incomplet sau cu anumite deficiente de imunitate ori ca un specific de rasa poate sa contacteze si sa manifeste parvoviroza in diferite grade de gravitate. Exista rase mai sensibile decat altele la parvoviroza? Toate rasele pot suferi de aceasta boala. De exemplu rasa Rottweiler prezinta un specific grotesc. Chiar si daca se vaccineaza, acesti caini pot suferi la o varsa chiar si de 6-8-10 luni o forma agresiva, potential letala de parvoviroza. Din acest motiv este uneori recomandata vaccinare suplimentara la varsta de 4-5 luni de viata. Acest fenomen poate fi intalnit uneori si la Amstaff.
Poate exista parvoviroza fara voma si diaree? Da! In anumite situatii, in formele foarte grave si rapide, se poate instala o forma cardiaca de parvoviroza ce poate produce deces foarte rapid.
Cum stim ca animalul are parvoviroza? Se poate ca boala sa fie intuita din manifestarile clinice, din istoric si prin examinare ecografica (unde se poate intalni un aspect des remarcat in infectia cu Parvovirus). In mod sigur, prezenta virusului, poate fi detectata prin teste, exclus testul rapid, care in cele mai multe cazuri nu reprezinta nici-o relevanta, eceasta fiind exclusa de catre veterinari in majoritatea tarilor lumii. Doar in Romania se mai foloseste, producand de multe ori tragedii.
Se poate trata parvoviroza? Cel mai bun tratament in parvoviroza este cel cu lichide perfuzabile permanent pe perioada de evolutie. Se adauga de obicei in tratament antibiotice ce sa intrerupa multiplicarea si actiunea bacteriilor din intestin ce se dezvolta pe leziunile produse de virus in intestin. Ca un ajutor deosebit, pot fi folosite preparate ce introduc in organism anticorpi impotriva parvovirozei, in incercarea de blocare a actiunii virusului.
Cum se poate sti cat de grava este forma de boala? Va recomandam efectuarea unei hemoleucograme pentru a evalua numarul celulelor albe si rosii din sange. Cu cat sunt mai putine celule albe cu atat virusul este mai agresiv si organismul mai vlaguit.
 Ce se mai poate intampla rau? Din cauza "agitatiei" din burta, adica din cauza peristaltismului exagerat sau aberant, se poate produce asa numita invaginatie. Invaginatia este ca un fel de "incarligatura de mate" ce necesita interventie chirurgicala de urgenta.

Jigodia la caine

Multe boli infectioase pot fi prevenite prin vaccinare. Discutati argumentele pro si contra cu veterinarul dumneavoastra. Aceasta boala potential fatala este cauzata de un virus. Este extrem de contagioasa si in general transmisa prin contactul cu mucusul si alte secretii lichide de la nivelul ochilor si nasului cainilor infectati, cat si prin contact cu urina lor sau materiile fecale. De asemenea, virusul poate fi transmis si pe calea aerului sau purtat pe obiecte, cum ar fi pantofii. Un caine sanatos poate contacta boala fara a veni vreodata in contact cu un animal infectat. Un caine cu jigodie pare a avea o raceala mai grava. S-ar putea
sa stranute si ochii sa ii curga. Alte semne dupa care ar trebui sa va uitati includ strabismul, pierderea in greutate, tusea, varsaturi si diaree. Un caine cu jigodie este in general apatic si are un apetit redus. Pe masura ce boala progreseaza, poate ataca sistemul nervos, cainele paralizand partial sau total. Cainii pot avea crize sau spasme.
Jigodia este transmisa in general de la cainii bolnavi la cei susceptibili. Puii si adultii tineri sunt cei mai expusi la infectia cu acest virus, dar boala ataca rareori cainii batrani. Cele mai multe cazuri apar la puii cu varste intre 8 si 16 saptamani. Jigodia este mai grava la cainii tineri. Nu este intotdeauna o boala usor de diagnosticat. Testele de laborator, cum ar fi cele biochimice si de numarare a elementelor sanguine nu sunt foarte de folos in identificarea acestei boli. Medicul veterinar s-ar putea sa aiba nevoie de niste teste ceva mai sofisticate pentru a determina daca virusul este prezent sau nu. Pentru ca semnele acestei
boli sunt variate, tratamentul este deseori intarziat. Pentru a fi siguri, duceti orice caine bolnav la veterinar pentru un diagnostic sigur.
Singurul tratament pentru virusul jigodiei este o ingrijire de suport corespunzatoare si controlul simptomelor neurologice, cum ar fi convulsiile. Ingrijirea poate insemna mentinerea ochilor si nasului uscat, si incurajarea cainelui sa manance si sa bea. Cainii care supravietuiesc infectiei initiale pot avea ulterior retina afectata, decolorarea corneei sau o intarire extrema a pielii de pe nas sau de la pernute.

Hepatita canina infectioasa (HCI)

Aceasta este o boala virala extrem de contagioasa. Deseori confundata cu jigodia. HCI debuteaza la nivelul amigdalelor palatine si se raspandeste prin limfonoduli si sange. Virusul este eliminat prin urina, scaun si saliva, iar un caine care si-a revenit ramane purtator al bolii inca cel mult noua luni. Efectele virusului hepatitei infectioase variaza de la slabe la fatale rapid. Semnele infectiei minore inlud pierderea apetitului si stare letargica. Cazurile fatale se dezvolta subit, cu diaree cu sange, colaps si moarte in cateva ore.
Cainii care au supravietuit prezinta cornee tulbure la unul sau la ambii ochi. Aceasta poarta denumirea de ochi albastru, dar dispare de obicei in cateva zile. Din fericire, boala este rara si nu apare in general decat la cainii salbatici sau la cainii nevaccinati cu varste de pana la un an.

Turbarea la caine

Aceasta boala fatala este cauzata de un virus care ajunge in organism prin muscaturi sau zgarieturi din partea unui animal infectat. Pentru ca virusul este transmisibil prin saliva, un animal infectat poate transmite boala chiar daca saliva acestuia doar atinge o rana deschisa. Virusul rabiei ajunge in creier unde provoaca inflamatie. Cainii pot fi vaccinati antirabic. dar nu exista tratament odata ce boala a debutat. Schimbarile de comportament sunt caracteristice la animalele turbate. Un caine in mod normal prietenos care este infectat poate deveni neobisnuit de agresiv sau poate ataca oameni sau alte animale fara avertisment. Un caine foarte timid poate deveni neobisnuit de afectuos. Semnul clasic de turbare este un comportament rau, frenetic. Pentru ca nu poate inghiti, cainele saliveaza abundent sau formeaza spume la gura. In stadiile avansate ale bolii se instaleaza paralizia.
In cazul in care un caine vaccinat antirabic este muscat de un animal infectat sau potential infectat, cainele ar trebui revaccinat imediat, de preferabil intr-un interval de maxim 72 de ore. Cainele trebuie apoi introdus in carantina conform ordonantelor locale sau statale - in general intre 30 si 90 de zile. Daca un caine nevaccinat este muscat, el trebuie eutanasiat sau introdus in carantina timp de sase luni fara contact uman sau animal. In cazul in care nu prezinta semne de infectie, el trebuie vaccinat antirabic cu o luna inainte de incheierea carantinei.

Catelusul dumneavoastra are nevoie de atentie sporita in primele luni. Desi trebuie socializat, nu ii permiteti sa interactioneze cu alt caine care nu a fost vaccinat sau sa adulmece in zone cu excremente pana cand nu si-a primit vaccinurile.

Semne de boala la caine

O parte din ingrijirea cainelui dumneavoastra consta in a sti la ce sa fiti atenti; pierderea apetitului, setea sporita si alte comportamente anormale sunt toate semne de boala. Consultati medicul veterinar daca observati oricare dintre urmatoarele semne la cainele dumneavoastra:
orice tip de secretie anormala la nivelul orificiilor (nas, urechi, organe genitale);
umflaturi anormale;
modificari de comportament;
matreata, pierderea de par, rani deschise, sau blana zdrentuita sau fara luciu;
defecare si/sau urinare dificila, anormala sau necontrolata;
scuturari exagerate din cap;
respiratie mirositoare sau acumularea de tartru pe dinti;
sete marita;
lipsa apetitului;
schiopatare sau dificultati la ridicare sau asezare;
ingrasare sau slabire brusca;
scarpinare, lingere sau muscare a oricarei parti a corpului.

Mirosul urat al respiratiei la caine

Afectiunile cavitatii bucale cat si ale dintilor in special sunt prezente in viata de zi cu zi a animalelor noastre mai ales in cazul cainilor. Aceste afectiuni in general se manifesta prin salivatie excesiva, apetit selectiv pentru anumite tipuri de alimente moi sau lichide, durere la atingerea gurii, miros urat al respiratiei, umflaturi la nivelul maxilarului sau ganglioni mariti in volum.
Bineinteles, nu putem sa observam mereu toate aceste semne ci doar cateva sau chiar doar unul dintre ele.
Halitoza este caracterizata de emanarea unui miros neplacut din cavitatea bucala. Cel mai des aceasta apare ca urmare a proceselor patologice localizate la nivelul cavitatii bucale, independent de afectiuni respiratorii sau gastro-intestinale.
Cauza cea mai frecventa este prezenta placii bacteriene. Placa bacteriana se formeaza ca urmare a atasarii bacteriilor la nivel dentar, in decurs de cateva zile realizandu-se mineralizarea si formarea unei suprafete rugoase propice adaugarii unor noi straturi. Pe masura ce placa avanseaza, aceasta irita gingia ducand la aparitia gingivitei si periodontitei; in timp flora bacteriana isi modifica structura, crescand numarul bacteriilor anaerobe raspunzatoare de procese biologice in urma carora se degaja un miros neplacut ca urmare a prezentei compusilor de sulf si a unor acizi grasi volatili.
Sunt mai afectate rasele de talie mica ca urmare a spatiilor interdentare mai mici, duratei de viata mai mare si dietei. Tratamentul depinde de cauza primara, in cazul placii bacteriene recomandandu-se detartrajul si administrarea unor produse medicamentoase care sa combata flora bacteriana din cavitatea bucala. Exista si produse speciale, de tip os artificial care prin rosul periodic previn formarea tartrului. De asemenea sunt pe piata si produse de tip cosmetic ce se amesteca cu apa de baut dand un miros placut respiratiei.
In afara de acest tartru putem sa observam la animale chiar si manifestari tumorale ale gingiilor cum este cazul epulisului, des intalnit mai ales la boxer, doberman si metisii lor. In functie de situatie chiar si fracturi ale dintilor sau carii severe pot duce la pierderea dintelui si necesitatea extractiei dentare.
Iata cate probleme putem astfel sa identificam la caine sau la pisica, de aceea este necesar sa mergem periodic la un control stomatologic, la medicul veterinar profesionist unde exista utilitatile si experienta necesara pentru astfel de interventii. Controlul periodic ar trebui efectuat in cazul in care nu exista semne de imbolnavire la fiecare 6 luni.
Interpets International
+40 761 767 767
Lassiter64@gmail.com
Înapoi la cuprins